Fobiile și societatea

Trăim într-o societate evoluată și de aceea e normal ca discuția legată de anumite lucruri care în trecut erau considerate a fi tabuuri, să fie acum parte a unui discurs cotidian. Totuși, există și subiecte care se lovesc de reticența interlocutorilor, iar printre acestea consider că se numără și fobiile. În România acestea nu sunt, de cele mai multe ori, abordate și înțelese drept afecțiuni serioase, ci mai mult ca niște mofturi. Probabil aș cere prea mult susținând că ar fi nevoie de o campanie de conștientizare a acestei stări, patologice până la urmă, dar cu siguranță ar ajuta într-o oarecare măsură.

Scriu acest articol din perspectiva unei persoane care suferă de o fobie destul de răspândită aș zice, cunoscută sub numele de acrofobie. Aceasta este caracterizată de tema de înălțimi. Personal  efectele acestei fobii îmi afectează calitatea vieții aproape zilnic, deoarece depind de oamenii din jurul meu. Nu e un moft și nu se manifestă doar când sunt la etajul 10 și mă gândesc „hmmm…. parcă mi-e puțin frică să privesc în jos”. Nu, aceasta se manifestă zilnic, un exemplu fiind faptul că eu nu pot urca neînsoțită scările deoarece mi se face rău (în funcție de structura clădirii, uneori pot urca singură până la etajul 1). Gândiți-vă cum ar fi ca atunci când mergeți singure la cumpărături într-un mall, iar magazinul pe care îl căutați se află la etajul întâi, să trebuiască să rugați un străin să vă însoțească atât la urcare cât și la coborâre. Credeți-mă, nu veți întâlni doar oameni dornici de a vă ajuta. Această frică nu se manifestă doar în cazul clădirilor, ci în orice situații în care sunt nevoită să ajung mai sus decât nivelul solului: poduri, poteci abrupte, balcoane, lifturi, etc. Simptomele fizice de care mă lovesec cel mai des sunt dificultățile de respirație însoțite de creșterea ritmului cardiac, dureri, uneori foarte intense, ale toracelui, senzația de amețeală, bufeuri, tremur excesiv și necontrolat, de multe ori neputând să mă mai țin pe picioare. Cele mai grave consecințe ale acestor simptome au fost vărsăturile și într-un anumit punct, leșinul.

Care este părerea voastră despre fobii?

Acrophobia

Dimineți de noiembrie

12196228_1039134816116993_2587406971695378812_n

Cred că tuturor ni se întâmplă să ne dorim ca în unele dimineți să nu avem nimic de făcut, să stăm în pat și să ne bucurăm de „compania” unei cărți bune sau să recuperăm ultimele episoade din serialul preferat.

Și eu simt nevoia unor astfel de dimineți, însă o simt acut în intervalul luni-vineri când evident nu îmi pot permite astfel de plăceri. O soluție pentru astfel de dimineți constă într-un ceai cald și un produs de patiserie consumate în timp ce răsfoiesc o carte sau un album de artă. Este comod, eficient și cel mai important, mă binedispune. Care sunt trucurile voastre?

Câte ceva despre nimic

Nu știu nimic și nici nimicul nu știe ceva despre mine. Asta o fi însemnând că suntem prieteni? Că ne înțelegem și că avem o relație serioasă?

De câte ori frigul mi se contopește cu măduva oaselor devin tot mai conștientă de supremația nimicului. De ce? Păi uite de aia. Ce e osul, ce e măduva? Dacă trecem de anatomie și încă continuăm să punem această întrebare ajungem la atomi, protoni, electroni și alte cele. Continuăm și ajungem blocați între un vid și Big Bang. Și ce e aici? Exact, nimicul. Odioasă teorie, dar parcă perfectă când te gândești că măcar nu te așteaptă un Dumnezeu furios la capătul tunelului și de-a dreptul minunată atunci când îți dai seama că în momentul reîncarnării nici o entitate orientală nu își va bate joc de tine punându-te într-un trup de catâr, de exemplu. Ai murit? Atât ți-a fost. Nimic ai fost, nimic devii.

Acum probabil vă întrebați la ce se rezumă totul în acest caz. La ce să se rezume? La a-ți trăi viața corect, dar asta nu din perspectiva societății, ci din perspectiva ta. Acum nu spun că e în regulă să-i dai în cap primului coleg care te-a scos din sărite la 8 dimineața când tu încă te gândeai la țigara „de după” din noaptea precedentă și nici că ar fi interesant să îi iei bani din portofel nemernicului care îți datorează cinci lei de șapte ani. Nu, nu ar fi scuzabil să faci toate astea, oricât de tentant ar fi. Fă tot ce-ți trece prin cap, însă fără a-i răni pe cei din jur. Te jenează pantofii sau tocurile sunt prea înalte? Dă-i jos. Ce dacă zece inși se holbează la tine ca la icoana de la Nicula? După ce treci vor băli tot ca la icoană. Vrei să mănânci și ultima felie de prăjitură? Mănânc-o. Nu e ca și cum cei care îți vor critica șoldurile late vor cotiza pentru noua ta garderobă și nici nu vor fi acolo în serile în care te simți la pământ.

Dacă ar fi să ne rezumăm existența la ceva, acelea ar fi alegerile. Ele ne definesc și tot ele ne ușurează sau ne îngreunează traiul. Încearcă să conștientizezi asta și evită să devii un Sisif al alegerilor tale. Fii liber, ferește-te de compromisuri, zâmbește, iubește, susține-ți punctul de vedere, fii tu!

over-under_yale-wolf_nothing_2_u_1000